Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mîna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atîrnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
şi scrîşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură
dar ea ştie că eu nu rîd
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe cînd
ea stă plictisită şi foarte frumoasă
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.
