Mihai Eminescu (o biografie pe scurt)

 1850 : se naşte la Ipoteşti pe data de 15 ianuarie ca al şaptelea copil al familiei Eminovici.

1858 – 1860 : urmează şcoala primară.

1860 – 1861 : urmeazã cursurile Ober Gymnasyum din Cernăuţi

1867  :  este angajat ca sufleur în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly.

1869  :  se înscrie la  Universitatea de Filosofie din Vienna.

1872-1874 : este student la Berlin.

1873 : primeşte o slujbă la Consulatul român din Berlin.

1874 : este numit ca director la  Biblioteca Centrală din Iaşi.

1877  : se stabileşte la Bucureşti, unde este redactor la ziarul “Timpul”, unde desfăşoară o intensã activitate publicistică.

1883 : începe o perioadă dramatică pe planul sănătăţii sale, marcată de internări în spital, urmate de reveniri în viaţa publică şi de activitate literară, alternanţe ce se vor întîmpla pînă la prematura sa moarte.

1889 : în cursul noptii de 15 iunie, la ora 3 a.m., moare în sanatoriul doctorului Şutu şi va fi înmormîntat, două zile mai tîrziu la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Poeziile sale cele mai cunoscute, care i-au adus faima şi titlul de cel mai mare poet român: Luceafărul, Mortua Est, Scrisoarea a III-a, Epigonii, Lacul, Singurătate, O mamă, Adio, Înger si demon, Melancolie, Dorinţa, Floare-albastră, Memento Mori, Strigoii, Odã (în metru antic), Mai am un singur dor, La steaua.

Nichita Stănescu: De dragoste

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mîna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atîrnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
şi scrîşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură
dar ea ştie că eu nu rîd
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe cînd
ea stă plictisită şi foarte frumoasă
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

Nicu Alifantis: De dragoste

Geo Bogza: Nu credeam să-nvăţ …

Fără frumuseţea ta, frumuseţea lumii e scrum şi cenuşă,

Fără braţele tale, braţul oricui e pentru mine laţ de spînzurătoare.
Traiesc numai ca să măsor, în fiece clipă, neîndurarea morţii.

Fără ochii tăi, ochii mei nu văd decît întuneric,
Nimic nu mai are glas, stinsă e orice lumină.
Ce grea e moartea într-un univers care el însuşi moare.

Fără numele tau, numele meu numeşte neantul,
Vînăt urcă din adînc valul marii, urlîndu-şi disperarea.

Fără frumuseţea ta, frumuseţea lumii e scrum şi cenuşă.